Ok, a venit și ziua cea mare, sau mai bine zis urmează. Pot spune că această carte mă bucură mai mult ca oricare alta înainte, dar până la urmă, cu toții ne bucurăm mai repede de un nou-născut decât de cei mici de pe lângă noi.
Ar fi trebuit să las pe altcineva să scrie această recenzie, dar cum nu am avut beta-readeri, mă încumet să o fac eu.
După părerea mea, cel mai bine e să o iau cu începutul.
Pentru cine este această carte?
Oh da, în primul rând, nu este o carte pentru oricine, nu o poți ignora odată ce ai citit-o, și dacă o vei fi înțeles până la capăt, te va bântui.
E scrisă în stil James Joyce, lucru care o poate dărâma cu ușurință în preferințele multora.
În realitate este o carte pentru cititorul activ, ce nu vrea să stea să primească informații, ci își pune tot timpul întrebarea „De ce?”. Nu este o lectură pentru o zi călduroasă, asta numai în cazul în care nu vrei să te aprinzi și să arzi ca o torță, și nu este una confortabilă.
Sofia – Datoria sacrificiului
O călugăriță este chemată să apere biserica, dar captivă trupului său carnal, este pe cale să-și piardă inocența, pășind într-o lume mistică în cadrul propriei confesiuni unde rugăciunea se împletește cu plăcerea și devoțiunea cu poftele trupești.
Cui nu i-ar plăcea o astfel de poveste?
Romanul care pune bazele seriei Fecioarele, sare în ochi ca un reproș adus bisericii ortodoxe în general și bisericii mai mari, care este lumea în ansamblu, în special.
Cartea pune cititorul în dificultatea de a-și cenzura propriile simțăminte privitoare la Dumnezeu și îl face să chestioneze intervenția acestuia în cele pământești.
Povestea începe cu Sofia, care a primit sarcina să găsească o soluție pentru apărarea preotului Simion, care este acuzat de relații nelegitime.
În încercarea de a afla amănunte cu privire la ce s-a ntâmplat între preotul paroh și Dora, Sofia începe să își pună întrebări ce trezesc în ea dorințe pe care aceasta credea că le are sub control.
Atracția sa pentru celălalt preot, Petruț, dezvoltă în ea nevoi și simțăminte care o fac să își pună sub semnul întrebării propria vocație.
„Oare nu știu că păcatul unui preot cântărește de două ori mai greu?” se întreabă ea, dar nu poate să răspundă conștiinței ei cu răspunsul categoric izvorât din scripturi.
Sofia, biserica și mănăstirea Sfânta Mirenia se află în centrul unui microcosmos unde slujitorii Lui Dumnezeu construiesc punți către cer prin intermediul celor mai simple instrumente avute la îndemână. Sexualitatea a fost întotdeauna calea cea mai directă către nemurire, iar în cadrul bisericii sacrificiile din iubire au reprezentat punctul culminant în iertarea omului păcătos și solicitarea ajutorului divin.
Astfel, principalele teme abordate în romanul de față sunt:
Sacrificiul personal
Acesta reprezintă una din cele mai importante teme în poveste pentru că este inevitabil și fiecare dintre noi trebuie să îl facem, asemeni Sofiei, într-un fel sau altul.
Libertatea sexuală
Fără a fi moralizatoare, tema aceasta este abordată ca un răspuns al dorințelor omenești la nevoia ca omul să se simtă stăpân pe propria soartă. Libertatea sexuală abordată ca revoltă împotriva cerului.
Sacrificiul pentru divinitate
Cerul cere sacrificarea celui mai de preț lucru pe care omul îl are, și anume puritatea sa. Fie că o dăruim cerului, fie că o sacrificăm propriului ego, sacrificiul acesta are întotdeauna loc. Și nu este nimic mai pur pe pământ ca inocența unei fecioare.
Iubirea de Dumnezeu
Monahismul este în realitate expresia cea mai pură de iubire față de Dumnezeu, iar călugărița Sofia întruchipează în mod culminant această temă.
Cerul cere un sacrificiu și este de datoria omului să îl facă. Legătura cu Dumnezeu trebuie menținută asemeni unei candele în întuneric, iar uleiul din aceasta este sângele.
Pentru a afla despre ce sacrificiu este vorba și cine îl va face, cum se va desfășura el și ce consecințe va avea asupra protagoniștilor, vă invit să achiziționați acum cartea Sofia, cât timp mai este la reducere. De pe data de 11.10.2022 prețul va crește, și e posibil să fie dublu.
Cui îi recomand această carte?
O recomand în general celor educați, citiți, capabili să înțeleagă simbolistica din spatele cuvintelor și a descrierilor, celor cu mintea deschisă, o recomand tuturor acelora ce s-au săturat să vadă lumea și să trăiască prin ochii altora, celor capabili să gândească și să înțeleagă lucrurile cu propria lor minte. O recomand acelora ce nu se tem să vadă lucrurile cum sunt în realitate și nu își pun un văl peste ochi când ceva nu se potrivește viziunii lor asupra lumii.
Această scurtă recenzie nu este nicicum un ghid în ceea ce privește romanul Sofia. Cartea trebuie citită și înțeleasă prin ea însăși.
În continuare, vă dăruiesc primul capitol din carte.
Lectură plăcută!
Sofia – Capitolul 1
Cu o clipă înainte să iasă, inima începu să îi bată cu putere. Degetele i se încleștară pe clanța ușii și trupul începu să îi vibreze. Relațiile sexuale nu prea se încadrau în descrierea slujbei sale, deși având în vedere faptul că era de parte feminină, o astfel de activitate ar fi intrat oarecum într-un curriculum vitae personal.
Era un obicei omenesc. Te naști, faci copii și mori. Datoria fiecărui om. Sau mai bine zis a oricărei femei.
Alta era calea sa. Și după cum spuneam, relațiile sau chestiunile de natură sexuală nu prea aveau legătură cu ea. Și totuși într-o luptă nedreaptă ar fi sărit oricând în apărarea binelui indiferent dacă era sau nu treaba ei. Era doar în firea sa.
„A violat!” o acuzație de neîndurat aruncată asupra unui preot din biserica sa.
Știa că nu era adevărat. Nimeni nu o putea convinge de altceva.
„Preotul nostru nu putea face asta!” își spusese. „Voi da o mână de ajutor. Voi șterge această pată care a fost aruncată asupra bisericii noastre.” promisese iar fața lui Manole se luminase.
În sfârșit cineva care să-i apere turma alături de el. Cineva în care încrederea sa să nu fie irosită. Un umăr pe care eforturile sale să se poată sprijini cu încredere.
Dacă ar fi știut ce evenimente avea să dezlănțuie acea zi, probabil că nici nu s-ar mai fi ridicat de pe pat.
Ar fi stat și ar fi citit. Cu siguranță din profeți, încercând să-și ghicească următoarea zi. Să și-o profețească ea singură. O viziune clară asupra viitorului și asupra a ceea ce avea să se întâmple i-ar fi prins cu siguranță bine.
Dar își luase deja această sarcină. Și acum nu mai avea cum să dea înapoi.
De ceva vreme regulile interne nu i se mai aplicau ei, iar asta îi permitea o viață ceva mai relaxată sub acoperișul mănăstirii față de constrângerile surorilor sale. Maica stareță o trata cu multă îngăduință și îi dăduse o chilie aproape de a ei.
Acum avea îndoieli și întrebările din sufletul ei îi aduceau regrete pe care ar fi vrut să le evite. Numai de ar fi știut ar fi putut face ceva.
Ba mai mult. Ar fi stat pe genunchi chiar de aceștia i-ar fi fost înecați în bălți de sânge. Sânge propriu.
Chiar dacă Dumnezeu Însuși i-ar fi poruncit. Nu ar fi ieșit din cameră. S-ar fi prosternat dincolo de pământ și iad. Dincolo de tot ceea ce ar fi putut să o răpună.
Dar iat-o acum la episcopie.
Era atât de inocentă și ziua era frumoasă și la început.
Așa începea spulberarea inocenței de fiecare dată. Încet, cu un pas mic. Tentația te cheamă și te duci.
„Ce poate fi atât de rău?” te întrebi justificat. Și acolo întâlnești necunoscutul. Singurul lucru de care te temi. Un secret frumos. Bine ambalat. Colorat și legat cu fundă. O fundă plăcută, la atingere și la vedere. Colorată și ea. Și nu te mai temi, că e interesant și plăcut la vedere. Vrei mai mult, vrei să guști. Dar făcând asta, știi că o pierzi.
Inocența e doar o stare temporară de fapt. Niciodată nu te poți baza pe ea. Pentru că îți va rupe inima. De fiecare dată. Nefiind niciodată pe deplin satisfăcută. Nesătulă și timidă. Și odată pierdută e pierdută pentru totdeauna.
Nu poate fi luată înapoi nici cu permisiunea Lui Dumnezeu.
Nicicum, în nici un fel. Avea să o piardă și ea? Ai fi zis că e natural doar, cu toții ne descoperim pe noi înșine pe măsură ce timpul trece.
Ușa se deschise și Sofia se opri chiar în pragul acesteia.
Cum avea să apere un astfel de act?
Fata își lăsă fața în mâini.
Clopotele ca două tălăngi supradimensionate ale bisericuței anunță slujba de dimineață.
Oh Doamne, am întârziat!
Sfinția Sa o să se supere. își spuse, pătrunzând cu privirea în încăpere.
Opri ușa cu mâna și privi mulțimea ce se aduna.
Tot ce știa despre sex era că acesta produce copii, plăcere și probleme.
Multe probleme. Și că acestea combinate de cele mai multe ori aduc moartea. De cele mai multe ori una morală, dar se întâmpla ca din când în când să se moară din asta. Nu era un act nemaiîntâlnit.
Și era locul ideal. Aici ne naștem a doua oară, dar tot de aici plecăm definitiv. Către locuri mai bune sperăm cei mai mulți dintre noi.
Un loc mic menit să bucure și să îngrozească în același timp. Plin de speranță și de deznădejde.
Iubirea nu e sex! își spunea de fiecare dată. Dar iată că evenimentele îi demonstrau de astă dată contrariul.
„Sexul omoară sufletul, Sofia! Carnea cere carne și dorința sexuală nu discerne între bine și rău. De fiecare dată mai multă și e întotdeauna nesătulă. Și nu e loc pentru o curvă la mine în casă!” Era tatăl ei cel ce o adusese aici. Se bucurase pentru că acasă nu fusese pentru ea niciodată acasă. Și pentru că în felul acesta carnea ei devenise liberă. Liberă să prindă viață.
Dacă e să apăr biserica, va trebui să o fac împotriva omului!
Biserica este mireasa Domnului își spunea. Și asta de asemenea era și ea.
Biserica devenise deodată viața ei. Și nu putea permite ca propria-i viață să fie terfelită într-un astfel de scandal.
Sofia și-a oprit pentru o clipă gândul în minte.
Cu toții simțim pericolul unor subiecte interzise.
Tabu? Să nu afle lumea?
Ochii ei măturară culoarul lung. Pumnii i se strânseră și dinții ei scârțâiră ca două pietre de moară.
Cum putea să fie așa?
Era ca un drum direct spre iad.
Un copil nu trebuie să facă sex. Și totuși trebuie să îl salvez pe părinte.
Un preot ar trebui să știe mai bine de atât!
Și totuși, acesta nu știuse sau cel puțin așa arătau lucrurile.
Importanța actului sexual nu primează în cazul ăsta.
Huh, și dacă e adevărat? Sofia duse mâna la gură și îngheță la gândul acesta.
Nu poate fi adevărat. Părintele e bun și nu ar face așa ceva.
Un șuvoi fierbinte trecu prin stomacul ei și chipul i se albi.
Preoții trebuie să fie sfinți. Ei au puterea Domnului alături de ei. Ei nu pot fi păcătoși. gândi strângând cu putere la piept cărticica ce o ghidase în mod straniu către acest loc toată viața ei.
Biserica noastră ne învață asta. Relațiile intime între două persoane trebuie să fie consimțite. Și nu numai atât, ele trebuie să fie binecuvântate de Dumnezeu.
Dar cum puteau aceste relații să fie din moment ce fetița nu putea consimți în mod legal la asta. Dora era doar un copil. La vârsta ei nu putea ști despre sex mai mult decât îi dezvăluiau păpușile cu care se juca.
***
Ora 08:55.
Curse între ceasul de pe peretele secretariatului și ușa de la birou. Ochii ei cutreieraseră deja kilometri în cele câteva zeci de minute în care fusese pusă să aștepte.
„E într-o ședință importantă” i se spusese.
Recepționerul. Îmbrăcat într-un costum negru și cămașă albă, cravată violet cu un ac auriu, nici nu se uitase la ea când îi răspunsese. Ai fi zis că e om de afaceri, nu alta.
Picioarele Sofiei nu mai găseau astâmpăr.
Călugăriță?
După chip nici nu ai fi zis.
Biblia din mâini pe care o ținea cu strășnicie de parcă ar fi fost amenințată de o bandă de huligani gata să i-o răpească, o dădea de gol.
Același lucru făceau și rasa de pe ea și acoperitoarea capului.
Secretarul sări când telefonul sună. Era afundat cu ochii într-o carte. Trandafirul roz.
O copertă colorată în culoarea aferentă.
Acesta ridică receptorul telefonului după care făcu un semn din mână către Sofia.
– Puteți intra! îi spuse el.
Fata înaintă în biroul episcopului. Mahon masiv. Ca un monument vechi, doar că nou.
Biroul în mijlocul încăperii trona ca Însuși Dumnezeu în încăperea nu foarte mare.
– Bună ziua! îi spuse. Își mușcă buzele deja crăpate și piciorul ei se ridică vizibil în aer în spate. Fata își împreună mâinile. Obrajii i se aprinseră și inima fetei începu să bată cu putere.
Sofia își împinse pieptul înainte. Sub veșmintele ei negre fata simți că se înalță la cer. Ochii Sofiei se deschiseră larg.
Din spatele tronului său, episcopul înghiți privirea fetei.
Acesta duse mâna la gură și își mângâie barba.
– Mda! murmură în pumn.
Prezența la episcopie o făcea de fiecare dată să zâmbească. Persoana episcopului o liniștea și îi oferea certitudini.
Iată un păstor al bisericii! își spunea.
Cineva care îmi vrea binele necondiționat.
Iată-l pe tatăl meu care mă privește cu bucurie de fiecare dată.
Fata se uită în ochii bărbatului. Trecu ușor cu privirea peste biblia închisă de pe birou.
Lângă ea o carte de rugăciuni, recunoscu ea, și un lanț de mărgele negre.
Zâmbetul îi pieri și fata se întunecă precum un nor negru.
Ciudat! gândi cu o grimasă pe chip.
Un obiect catolic într-un birou episcopal ortodox?
Ce o însemna asta?
Întrebările erau singura armă împotriva ignoranței.
Rebeliunea era de neacceptat în cadrul vocației ei.
Și totuși, cândva o încercase și pe aceasta.
În jur o canapea neagră. Niște perne aruncate într-un colț pe ea și o biblie, de data asta deschisă lângă acestea. Pe biblie câteva pete de lichid.
Și mai ciudat! își zise.
Ce s-o întâmpla aici? se întrebă ducând o mână la frunte și privind în jur.
Fata se scutură de aceste gânduri și își concentră atenția asupra altor lucruri.
Ce frumos este aici! gândi ea. Același lucru îl spusese când ajunsese pe aceste meleaguri în urmă cu aproape trei ani.
O nouă creație. Totul în Numele Domnului. Domnul să binecuvânteze! își spuse periind cu privirea mătasea țesăturii perdelei, mahonul negru și strălucitor al biroului și pielea delicată a canapelei.
O rugăciune permanentă în mintea ei, Binecuvântează, oh Tu Dumnezeule Mare!
Și dumnezeu binecuvântase episcopia și pe episcop. Și acesta se bucura de toate.
– Ia loc, Sofia. Mă întorc imediat. îi spuse el.
Prea sfinția sa se săltă un pic pe vârfuri în spatele biroului cu o mână înainte ca și cum tocmai și-ar fi terminat treburile pe tron. Apoi ieși și se strecură pe ușa din lateral.
Acesta reveni după 10 minute.
– Te rog să mă scuzi, soră. Am avut un pic de treabă. zise el, împreunându-și mâinile deasupra cărții de pe biroul său.
Spune-mi despre ce este vorba. Ai găsit o soluție? Cum formulăm comunicatul?
– Da. răspunse ea, așezându-i în față un dosar și câteva file în el.
Putem spune că biserica aceasta nu se pune înaintea dorințelor oamenilor și că până la urmă e decizia fiecăruia cum își trăiește viața.
Fata se așeză un pic în scaun și deschise dosarul.
Asta ca o idee generală însă lucrurile ar putea fi ușor nuanțate în favoarea bisericii noastre. Tot ce ar mai trebui ar fi niște detalii cu privire la evenimentele presupuse. Amănunte cu privire la acuzația în sine. Pe ce se bazează și care sunt în clar argumentele aduse în sprijinul acesteia. continuă ea, uitându-se în ochii episcopului.
O strategie poate fi formulată simplu și concis. În felul acesta vom evita eventuale bârfe și discuții inutile.
Enoriașii congregației noastre sunt îngrijorați cu privire la părinte.
Aceștia se tem ca acesta să nu plece.
Cei mai mulți sunt de partea părintelui paroh, dar există și unii care văd cu ochi critici situația de fapt și pun sub semnul întrebării însăși drumul biserici noastre. zise ea, scoțând o filă din dosar.
Acesta este comunicatul în varianta brută. Oamenii îl iubesc pe părinte și știu că biserica face ceea ce e bine pentru comunitate.
În cazul admiterii faptelor, putem face apel la nevoia de comuniune care este atât de reală în astfel de timpuri.
Oamenii cu siguranță vor face scut în jurul bisericii și în jurul preotului nostru.
Bărbatul își mângâie barba. Inelul de pe degetul lui îi străluci în ochi fetei și ea strânse din ochi involuntar.
Oare închid ochii înaintea păcatului, înaintea faptelor rele ale unui preot. Ale păcatelor unui slujitor al turmei Domnului? se întrebă, neputând a-și opri un sughiț.
Era de neînțeles cum un astfel de om putea fi acuzat de o faptă atât de gravă, de ceva atât de condamnabil în ochii Domnului și în ochii bisericii de asemenea.
Nu, nu poate fi adevărat. Dumnezeu nu ar permite una ca asta. Preoții bisericii noastre sunt sfinți. gândi ea neluând în calcul faptul că în același timp aceștia sunt oameni și sunt prin urmare o reflexie a mediului în care se învârt și supuși păcatului de asemenea.
Reflectând asupra acestor aspecte însă, în momentele ei de sinceritate deplină, atunci când era la ea în pat, singură, putuse găsi și altfel de argumente în favoarea cauzei sale.
Iubirea e singurul sentiment care ne mână către fapte nobile. Nu putem spune că faptele părintelui sunt neapărat de condamnat. Și nu putem spune că e un lucru rău că părintele s-a culcat cu ea.
Fata știa ce face și a ales cu inima. Ea îl iubește pe părinte și părinții ei nu sunt străini de aceste lucruri.
De aceea, fata, deși mică, a ales în cunoștința părinților ei să se culce cu părintele. zise ea către episcopul care saliva la auzul unor astfel de cuvinte.
Manole simțea că e de datoria lui să aibă grijă de preoți și de toată turma celor sfinți. „Că în biserică toți suntem sfinți!” spunea el. De aceea Sofia devenise o resursă atât de importantă în această chestiune.
Era totuși un învățător de vază și cuvântul lui cântărea greu. Din acest motiv ar fi vrut să evite o implicare directă în subiect. În felul acesta Sofia devenise mai mult decât o minte care să scornească un plan de atac, ea era un general în plină funcție militară în armata lui.
Și până la urmă putem nega tot și spunem că ne îndoim că incidentul a avut loc. Nimeni nu știe cu exactitate dacă părintele paroh a făcut asta. Nici măcar noi.
Deci avem cel puțin aceste două variante. Episcopia nu e vinovată de comportamentul enoriașilor și nici măcar de cel al preoților. Va trebui însă să ia niște decizii în privința lor. zise ea gândind că trebuie să îl salveze cu orice preț pe părinte și biserica de asemenea.
E altceva la care m-am mai gândit. Nu e vorba doar de formularea unui mesaj pentru public. Părintele chiar trebuie salvat de la rușinea aceasta.
Biserica noastră poate marșa pe ideea de modernism subliniind faptul că fata e dezvoltată și precoce pentru vârsta ei.
Bărbatul o privi din spatele biroului său și ridică din sprâncene.
– Câți ani ai, copilă? întrebă el.
– 22. răspunse ea, împreunându-și mâinile în poală.
Acesta strâmbă din nas. În mintea lui lucrurile stăteau un pic diferit și trebuia să calculeze bine variabilele ce puteau să se schimbe.
– Te asigur că problema mă preocupă și pe mine la fel de mult. Ideile tale sunt bune și pot avea o oarecare eficiență. Dar, ascultă-mă cu atenție, Sofia. Cel mai bine e ca de data asta să ne adresăm unui avocat. zise el apucându-se cu mâinile de cap.
Suntem un pic depășiți în acest moment. Avem nevoie de ajutor, biserica are nevoie de ajutor.
Situația ne-a luat prin surprindere și nu sunt multe lucrurile pe care le putem face.
Și nici măcar nu îl acuză părinții fetei, ci un anonim.
Cine, Dumnezeule Mare, cine o fi acela? continuă acesta smucindu-se din scaun.
– Dar este adevărat? întrebă ea.
– Nu știu, nu știu ce să spun. El zice că nu, dar acuzația de la procuratură zice că există dovezi. Fotografii, dacă îți vine să crezi. zise el așezându-se la loc.
Privirea fetei se încruntă și aceasta nu știu ce să facă.
– Fotografii? sări Sofia strângându-și mâinile în pumni.
Și filmulețe. Filme. Sau cum mama lor s-or numi. continuă episcopul.
De aceea noi suntem de părere că avocații bisericii se pot ocupa mai bine decât noi de aceste lucruri. continuă bărbatul lipindu-și fruntea de biblia din fața sa.
Sofia se ridică în picioare și se întoarse cu spatele.
– Dar e reputația bisericii noastre în joc. zise revenind la locul ei.
O opinie trebuie să ne exprimăm cu privire la subiect. Altfel minciuna sau chiar acest adevăr nenorocit se vor rostogoli și vor crește. Atunci nici chiar avocații nu vor mai putea face nimic, pentru că ne vom fi pierdut încrederea oamenilor. zise ea.
Sofia făcu o pauză cu degetele strânse de bărbie.
Dar nici nu îl putem abandona pe preotul nostru paroh. zise, rozându-și unghiile.
Buzele fetei se curbară și ea împinse pieptul înainte.
Sunt sigură că dacă aș putea vorbi cu preotul paroh personal despre asta, aș putea veni cu idei mai bune și cu soluții mai concrete.
Simion? Acesta e numele lui, da?
Da, Simion îmi poate da mai multe detalii despre ce acuzații ar putea să i se aducă. Sunt sigură că am putea găsi soluții de ieșire din încurcătura asta.
Manole o privi atent cu mâna la barbă.
Mintea fetei i se păru iscoditoare. O inteligență destul de rară printre femei. gândise el.
– Ești bună, soră ești foarte inteligentă și cred că ai o minte brici.
M-am gândit mult la nădejdea ta și cred că se cuvine să te pun într-o poziție în care să fii folosită mai bine. Meriți mai mult, Sofia, decât simpla funcție de purtător de cuvânt al meu
– Dar… interveni ea.
– Nu, chiar meriți mai mult. Eu nu prea am a-ți da lucruri de făcut.
Dar, Petruț te-ar putea folosi mai bine. De aceea ne-am gândit că ai putea să-i devii țârcovnic.
Chipul fetei se aprinse cu totul.
– Oh Sfinția ta, sunt onorată, dar se cuvine? întrebă speriată, dar și foarte fericită.
Era o mare onoare ce i se făcea, dacă era adevărat…
Acesta se ridică și se apropie de ea ocolind biroul.
Sunt în slujbă doar de puțin timp. Continuă ea plecându-și capul și aprinzându-și încă și mai mult obrăjorii albi și catifelați, străluci la fața sub privirea încântată a lui Manole.
– Da fata mea, e o mare onoare ca o călugăriță atât de tânără să fie întrebuințată în astfel de sarcini, dar tu ești specială. Tu ești atât de specială, Sofia. șopti episcopul, cu gura la urechea fetei.
Era pentru prima dată când era atât aproape de el și pulsul Sofiei acceleră.
E ceva special, nu chiar neobișnuit. continuă el, inhalând parfumul aprins de pe gâtul ei.
De fapt, într-o bună zi ne vom putea bucura mult mai mult de asta, împreună, copila mea. zise bărbatul trecându-și un deget printre buzele ei, înmuindu-l un pic în saliva din gura fetei.
Ai vrea asta, Sofia? întrebă el încă aproape de urechea acesteia.
Obrajii Sofiei se aprinseră ca în flăcări și fata îi atinse ușor cu degetele. Sofia se uită în spate spre episcop, zâmbi și lăsă capul în jos.
– Trebuie să plec, Prea Sfinția Voastră. Se cade să merg să mă rog. zise și se ridică.
Vă mulțumesc pentru noua slujbă în care mă puneți. Voi fi întotdeauna bucuroasă să servesc biserica celor sfinți. zise ea îndreptându-se spre ușă.
Fata nu întoarse capul să îl mai privească încă o dată pe episcop. Dar încercă să și-l imagineze. Acesta era așezat în scaunul lui. Îndesat în tronul lui păstorea biserica potrivit înțelepciunii și rostului bisericii Domnului.
Cartea este disponibilă cu Precomandă în magazinul Google Play și va putea fi citită începând cu data de 10.10.2022.
