Pentru că am scris de curând un articol pe blogul personal, în care afirmam, practic, cum că mulți autori devin sclavii editurilor, este bine să clarific acest lucru revenind asupra subiectului, cu o întrebare.
Pot deveni scriitorii independenți cu adevărat și cunoscuți, ca autori?
Unii spun că nu, că dacă nu ai fost publicat de o editură, nu vei ajunge să devii cunoscut, și de aici, nici nu te poți numi cu adevărat autor.
Majoritatea scriitorilor la început de carieră, se întreabă care e cea mai bună formă de publicare, mulți dintre ei întrebându-se dacă nu vor pierde alegând una sau alta dintre variante.
Mulți își trimit manuscrisele la mai multe edituri în același timp, rugându-se, sperând, să fie aleși.
Dar mai nou, și mai mulți aleg o altă modalitate de publicare, publicarea pe cont propriu.
Care sunt diferențele, avantajele și dezavantajele publicării în mod clasic (cu ajutorul editurii), și care sunt cele ale publicării pe cont propriu.
Diferență:
Singura diferență între publicarea unei cărți independente și una tradițională, este cu privire la câștiguri.
Există însă atât avantaje cât și dezavantaje și de-o parte și de alta.
Publicare tradițională
Avantaje:
Odată ce ai semnat cu o editură, aceasta va prelua o mare parte din sarcinile pe care altfel le-ai avea de îndeplinit.
Încă un avantaj important este validarea. Ideea că ești autor doar dacă ai publicat pe suport de hârtie, este încă impregnată în conștientul colectiv al scriitorilor.
Aproape toți cei ce încep să se gândească la scris ca la o carieră, mai ales din rândurile blogger-ilor și creatorilor de conținut, cred că se pot valida numai atunci când vor furniza produsul muncii lor direct beneficiarilor în așa fel încât aceștia să îl poată atinge, pipăi, mirosi.
Publicarea în regim clasic, pe suport de hârtie, oferă aceste avantaje și nu numai.
Fiind vorba de o editură, este o instituție academică, cu oameni specializați în domeniile lor, care vor valida ei înșiși pentru calitatea lucrării tale, corectând-o, editând-o, îmbunătățind-o.
Astfel înțelegem de ce validarea este percepută ca venind doar prin intermediul unei edituri. Susținerea unei edituri poate ajuta scriitorii ca o platformă de lansare, conferindu-le o anume legitimitate de autori.
Un avantaj foarte important este că autorii scapă de cheltuieli suplimentare.
În economia de piață competitivă a zilelor noastre, unde totul se bazează pe imagine și unde calitatea este pe un loc secund cel mult, costurile de publicare și promovare pot fi adesea o povară prea mare pentru scriitorii aflați la început. Marketingul necesar unor vânzări optime, implică adesea investiții pe care cei mai mulți dintre scriitori nu le pot suporta.
De aceea, avantajele semnării unui contract cu o editură sunt semnificative.
Nu trebuie să îți bați capul cu editarea, corectarea, și cu celelalte lucruri necesare scoaterii pe piață a operei tale și vânzării ei.
Avantajele publicării în mod clasic, prin editură și pe suport de hârtie pot părea foarte atrăgătoare, și fără îndoială că sunt.
Întrebarea este: – merită?
Ca scriitori, singura noastră grijă trebuie să fie cu privire la scris și atât. Drepturile, veniturile și câștigurile ar trebui să cadă în sarcina altcuiva. Toate astea îngreunează procesul de creare și generează stres.
Dezavantaje
Cel mai adesea autorul pierde controlul, pe perioada contractului, asupra operei în schimbul unui avans (dacă e norocos), și a unui procent minim din vânzări – asta când editura este corectă față de autor.
Când editura e săracă sau prea mică și nu își permite costurile contractului, cel mai probabil îi va cere autorului o parte sau suma întreagă aferentă costurilor de publicare și/sau marketare și drepturi asupra operei. Asta nu înseamnă că e întotdeauna un lucru rău.
Atenție!!!
Legea lui Yog spune că banii trebuie să meargă spre autor.
Yog’s Law – Legea lui Yog, a fost creată pentru a salva scriitori de editurile prădătoare.
Așadar scriitorii e bine să se ferească în general de editurile care le cer bani, în primul rând și mai cer și drepturi asupra operei fără să le plătească, în al doilea rând. Editurile trebuie să plătească pentru drepturi asupra operelor și apoi să se ocupe de tot.
Cert este că susținerea unei edituri poate încuraja scriitorii să producă mai mult și le oferă în mod sigur o liniște mentală, de care aceștia cu siguranță că au nevoie.
În cealaltă parte, avem autorii independenți, tot mai la modă în zilele noastre.
Deși rău famată în România, publicarea pe cont propriu conține o serie de avantaje, dar și câteva dezavantaje demne de luat în seamă.
Ca autor independent reții toate drepturile asupra operei tale și toate profiturile îți vor revenii în procent de 100%. Acestea sunt în realitate singurele avantaje reale ale publicării în regim propriu.
Avantaje și dezavantaje
Din moment ce toate drepturile le aparțin, la fel și obligațiile le revin în aceeași măsură. Astfel deciziile cu privire la conținutul operei: – corectare, editare, clasificare, publicare, promovare, vânzare vor fi în sarcina lor.
Acesta poate fi un avantaj dar și un dezavantaj, deoarece libertatea pe care o au cei care aleg această cale, le va pune în brațe toate sarcinile pe care le implică întreg procesul de transfer a operei la cititor.
După cum probabil v-ați dat seama, publicarea pe cont propriu nu este pentru toată lumea, la fel cum nici cea tradițională nu este, dar pentru omul independent al zilelor noastre, angrenat în a avea rezultate rapide ce necesită decizii și mai rapide, putem vedea cum acest mod de publicare poate părea mai avantajos, ținând cont și de faptul că avantajele materiale vor fi mai consistente.
Rețineți însă:
Autorul independent va suporta toate costurile, inclusiv cele de marketing, care pot fi foarte costisitoare.
Profituri și eforturi
În societatea capitalistă de azi, unde burn-out-ul este un stil de viață, ca scriitori, putem vedea limpede de ce alegerea unei edituri este de preferat publicării independente.
Scriitorii nu au nevoie de bătăi de cap. Aceștia vor doar să scrie și atât. Creativitatea trebuie să fie singura lor problemă, și sigur ar fi de preferat să fie. Dar nu toți suntem branduri ca Stephen King sau J. K. Rowling să putem fi îmbrățișați de orice editură mare, care să ne răsplătească în mod corect financiar și care să preia toate poverile publicării de pe umerii noștri.
De aceea este bine ca scriitorii să cântărească bine opțiunile de care dispun, și să aleagă ce anume îi avantajează mai mult.
Indiferent de forma de publicare, Scriitorii devin Autori în momentul în care au publicat. Și mai bine de atât, că știu că sunt mulți îngrijorați cu privire la drepturile de autor, inclusiv eu, scriitorii devin proprietarii textelor pe care le scriu, în momentul în care le scriu, nu când le publică.
Sfaturi către scriitori:
- Nu vă grăbiți să publicați, cântăriți toate opțiunile cu atenție și evitați editurile prea interesate, în special pe cele care vă cer în plus bani, față de procente din drepturile de autor, drepturi de publicare, redevențe etc.
- Este vorba ori de drepturi de autor – atunci când editura se ocupă de tot, cu specificația că vă vor achita redevențele cuvenite; ori achitați voi costurile publicării și le oferiți o parte din redevențe plus drepturile de publicare pe perioada contractului. În niciun caz nu oferiți drepturile de autor și vă însușiți și costurile publicării.
- Interesați-vă care sunt costurile de publicare (corectare, tehnoredactare, design, tipărire, etc.), și nu acceptați nimic în mod gratuit în contract. Citiți contractele cu atenție și asigurați-vă că editura nu trece nimic în contract, cu titlul de „gratuit”, indiferent dacă e vorba de isbn (pe care editura îl ia gratuit), design copertă sau orice altceva, cuvântul „gratuit” nu are ce căuta în niciun contract.
Este atât de ușor în calitate de scriitor să devii sclavul unor contracte care te pot lipsi de munca pe care ai depus-o, încât cel mai bun sfat pe care vi-l pot da, este să vă gândiți, o dată, încă o dată și încă o dată și să nu vă lăsați pradă propriilor orgolii, care, știm cu toții, sunt mari în cazul multora dintre scriitori. Dacă nu profitați decât cu numele de pe urma operelor voastre, nu ați realizat nimic în realitate.
Citiți contractele cu atenție și nu cedați din drepturile voastre de autori, atunci când nu este necesar. Nicio editură care crede în potențialul vostru, nu vă v-a cere să plătiți, sau să vă vindeți singuri publicațiile. Nu semnați contracte care vă vor face sclavii editurilor. Independența scriitorului este imperios necesară în procesul de creație.
Dacă alegeți să publicați în regim propriu, singurul sfat de care aveți nevoie este să continuați în ciuda tuturor impedimentelor ce cu siguranță vor apărea și să căutați ajutor atunci când întâmpinați dificultăți.
Vă îmbrățișez și vă doresc succes!