Am intrat în NANOWRIMO 2020 cu proiectul de carte „Crăciun pentru frați”, o poveste despre un frate și o soră ce trec printr-o perioadă dificilă a vieții lor. Povestea nu este în niciun caz un kitch de genul „sărmanii copii”.
Mi-am zis eu, scriu 2500 de cuvinte pe zi și în 20 de zile e gata, bună ideea, foarte bună chiar. Am mers în felul ăsta, cum sar de 2500 de cuvinte mă opresc, până pe 13, când m-am trezit cu o idee.
De ce să aștept? Și cum sunt inamicul așteptării, m-am pus pe scris și în 4 ore mă apropiam verrtiginos de 10000 de cuvinte. Nu sar de 10100, îmi zic, convins de vârfurile degetelor ce mă furnicau. Dar am continuat să scriu fără să mă uit la contoar. și când mă uit, în sfârșit, 10842.
— Ești tare, neică, îmi zic. Acum, nu te opri, vezi poate reușești să rămâi fără degete, n-ai ambâț!
Am continuat să scriu până la 15:30, nu îmi mai amintesc, și când m-am uitat, sărisem de 18000. Să termin scena acum, îmi zic… Și așa am sărit de 19000 de cuvinte. Nasol, că îmi tremurau mâinile. Mi-am dat seama când m-am oprit și am observat că nu mai puteam scrie o propoziție, practic nu mă puteam concentra. A trebuit să scriu de trei ori o propoziție ca să o pot scrie corect în cabina de chat.
Și așa se face, că am finalizat proiectul în 13 zile. Totuși, am rămas în concurs, și voi continua să scriu la povestea asta, până pe 16, când voi începe următorul proces până pe data de 30, când într-un fel sau altul, o voi încheia.
Blog
Eveniment – PreLansare Carte

Salutări călduroase tuturor!
Vești bune, vești delicioase și pline de bucurie, dragilor.
Pe 20.10.2020 am lansat Khthelyon – Oameni și Demoni în format .epub pe platfoma Amazon.
Din păcate, din multele edituri care mi-au răspuns gata-gata să publice cartea în condițiile impuse de ele, nu am ales niciuna.
Ghiciți de ce.
Păi cred că știți deja…
Până la urmă, am renunțat la „MARILE EDITURI” și am ales editura care îmi rezolva nevoile de scriitor. Am ales DREAMS PUBLISHING HOUSE, deoarece este o editură reprezentată de oameni serioși și profesioniști, care îmi conferă libertatea de a scrie.
Da, cartea Khthelyon – Oameni și Demoni va fi lansată luna aceasta, pe 30.11.2020 în print oferind tuturor iubitorilor de fantezie și aventură posibilitatea de a se bucura de o poveste fascinantă.
Cartea se află în acest moment în PRECOMANDĂ deoarece ediția este una limitată și aceia interesați ar putea dori să se asigure că vor primi un exemplar.
O scurtă recenzie a cărții, puteți găsi cu un click aici:
Informații cu privire la carte puteți găsi de asemenea în Kitul de Presă al Cărții urmând acest link.
Puteți comanda cartea făcând click pe acest link.
În speranța că aceste vești bune vă vor bucura, vă mulțumesc pentru lectură și vă doresc numai bine!
Succes!
Khthelyon – Oameni și Demoni e Live
De astăzi 08.10.2020 Khthelyon – Oameni și Demoni devine disponibilă publicului larg și cititorii au la dispoziție cel puțin Apple Books și PlayBooks de unde cartea poate fi achiziționată. Aștept confirmarea de la Amazon Store.
PlayBooks i-a dat drumul Live ieri, în legătură cu Amazon Store însă bănuiesc că vor apărea probleme deoarece limba în care e scrisă e Română și a trebuit să pun Engleză doar ca să o pot încărca.
Acum nu știu, vom vedea…
Am trimis manuscrisul la edituri și acum trebuie să aștept.

Acum va trebui să aștept răspunsurile…
PENTRU CEI CARE NU AU CUMPĂRAT-O DEJA, ÎMI PARE RĂU. Khthelyon – Oameni și Demoni A FOST SCOASĂ DE LA VÂNZARE.
Publicity stunt

Jurnal de Scriitor
05 August 2020.
Astăzi am finalizat situl de autor AlKonda.com.
Tot astăzi am lansat și prima carte pe care am publicat-o pentru publicul larg. Este o poveste drăguță, scurtă, despre iubirea dintre un ghiocel și o garofiță.
Mi-a făcut mare plăcere să o scriu, deși dacă într-o seară nu navigam pe blog citind la întâmplare comentarii, ceea ce fac arareori, nu vedeam nicicum două comentarii care m-au făcut să recitesc povestea în forma ei inițială.
Problema e că după ce am încărcat-o în Apple Store am observat că în conținut, unde promovez viitoarea carte Oameni și Demoni, am scris Demoni și Oameni. M-am gândit ce m-am gândit și am ajuns la concluzia că ăsta e un lucru bun din punct de vedere publicitar.
Am făcut însă o actualizare care este încă sub revizie. De aceea am urgentat lansarea sitului, pentru a profita un pic de timpul cât noua variantă e în verificare și cei interesați să poată descărca varianta originală care e încă disponibilă în Apple Store.
Am însă varianta actualizată disponibilă pe site, aici.
Cartea poate fi descărcat imediat și este la dispoziția cititorilor, gratuit.
5 August 2020
Camp NaNoWriMo Iulie 2020

De vreo doi ani particip constant la competiția mea de suflet, NaNoWriMo care are loc în luna Noiembrie și în care trebuie să scrii minimum 50.000 de cuvinte pentru a te declara câștigător.
NaNoWriMo are însă o soră mai mică ce se ține în lunile Aprilie și Iulie, așadar de două ori pe an. Surioara asta mai mică a NNWM este un pic mai puțin restrictivă permițând participanților să scrie cât vor și despre ce vor.
Luna asta am participat să editez unul din manuscrise. Mi-am atins obiectivul de 50.000 de cuvinte în 17 zile. A fost un edit rapid, dar probabil voi mai trece manuscrisul prin câteva editări, deoarece sunt perfecționist, ca toți scriitorii.
