Autor Al Konda

Povești antrenante pentru plăceri vinovate

Blog

FECIOARELE – Sfințirea

By

Am început o nouă serie. FECIOARELE este o serie care vreau să rămână deschisă.

Fragment din primul Volumul 1 – Sfințirea

Când păși pragul ușii și soarele însuși păru că o ocolește. Sofia întoarse privirea și văzu două enoriașe stând de vorbă în curtea bisericii. Fata dădu din cap dar se opri în loc să asculte la acestea.

Ce o zice lumea despre Simion? se întrebă ea, însă neașteptând ceva bun din conversațiile acestora trecu pe lângă ele fără să le dea prea multă atenție.

– Bună ziua! zise fără să se uite.

– Bună ziua, măicuță! i se răspunse.

– E un mare adevăr în ziua de azi. Aventurile sexuale sunt simple activități întreprinse în scopuri recreative. zise una dintre femeile prezente în fața bisericii.

Recreative? se întrebă ea și duse o mână la gură.

– Nu că nu ar fi fost întotdeauna așa. chicoti o alta, uitându-se cu apropo spre ea.

Că de altfel cum? Nu suntem oameni?

Nu avem cu toții nevoi și necesități?

Că de ce, bunul nostru părinte care ne păstorește biserica zi de zi și care în condiții vitrege ne-a scos întotdeauna la liman, de ce, spune-mi, de ce să-și interzică o așa de mică plăcere.

Ce, el nu e om?

Și ce, nu Însuși Dumnezeul cel Mare, nu a iertat-o El pe Maria Magdalena?

Nu era ea cea mai rea dintre păcătoșii pământului?

Cum ar putea să nu îl ierte Domnul Dumnezeul nostru Cel Mare?

Și dacă El îl iartă, cine am fi noi să îl judecăm pe părinte?

Și ce dacă fata era…

„FECIOARELE” este o serie care sper să vă placă!

Adnana și Cartea lui Moș Crăciun

By

Adnana și cartea lui Moș Crăciun continuă povestea Crăciun pentru Frați într-un mod amuzant și reconfortant. Este o poveste scurtă ce poate fi citită în cel mult o jumătate de oră.

Ziua de Crăciun se apropie cu pași repezi și cele necesare pentru ziua cea mare nu sunt pregătite încă. Ba mai mult, piticuții însărcinați cu lucrul s-au întors unul împotriva celuilalt ca și cum ceva rău îi influențează.

Fâstâcel, Amărica, Dulcica, Picioruș și Migdăluța trebuie să îi scoată din starea în care se află.

În căsuța ei, vrăjitoarea Adnana are propriile ei planuri cu privire la ziua de Crăciun.

„Trebuie să îl eliberez pe stăpânul meu, Santhan ElDarth”, își spune, dar și aici lucrurile se complică. Adnana primește o veste rea și asta o întoarce și mai mult împotriva Moșului cel Bun.

Adnana are un nou țel acum.

O poveste spumoasă care să vă bucure sărbătorile de iarnă, pentru părinți și copii.

În continuare voi reda în întregime primul capitol din Adnana și cartea lui Moș Crăciun.

 

CAPITOLUL 1

Prima zi din luna Decembrie începu cu un soare strălucitor, ce urcă, dis de dimineață pe cer, voios aruncând razele sale peste tot în jur, parcă nerăbdător să își facă de lucru. Nimeni nu ar fi spus că în curând, întunericul avea să se așeze ca o manta peste lume. Nimeni nu ar fi crezut că lucrurile aveau să o ia foarte ușor și repede la vale.

În Veselia, orășelul din valea Speranței, unde casa lui Moș Crăciun stă așezată pe micuțul deal de la poalele Muntelui Celui Alb, Aramat, care o înconjoară ca un părinte iubitor, lucrurile nu mergeau perfect în acest moment și elfi și pitici umblau de colo-colo cu fruntea încruntată, uitându-se unul la altul cu suspiciune.

În mijlocul lor, o zânuță micuță, încerca să îi facă să se reapuce de lucru.

– Lucrul trebuie să continue. Copii vor aștepta cadourile, și Moșul se întoarce curând.

Ce e cu voi? întrebă ea trecând cu repeziciune de la unul la altul pentru a-i privi în ochi.

Ceva tocmai urma să se întâmple și niciunul dintre ei nu putea să își dea seama de asta, dar toți simțeau tensiunea adunându-se în umerii lor, tot mai mult, prinzându-i ca într-o Gheară, obligându-i să se strângă în ei. Fiecare era însă preocupat de propria persoană înainte de toate, ca și cum nimeni în afară de ei nu ar fi contat mai mult.

Un nor negru se ivi curând însă pe cer și umbra căzu ca o manta întunecată peste mica vale, arcuindu-se ca o Gheară încovoiată și ascuțită ca o greblă, acoperind-o aproape în întregime.

– Aia e prăjiturica mea, zise Colțunaș, aruncând o privire aspră spre sora lui mai mică.

Acesta se repezi și-i smulse prăjiturica din mână și fetița rămase în pragul ușii cu ochii pierduți la el, împietrită în loc.

– Colțunaș, șopti ea, și se întoarse în casă, cu ochii sticloși de lacrimi.

Micșunica se așeză pe marginea pătuțului ei și își prinse mânuțele în poală. Bărbia îi tremură un moment și micuța începu să plângă ca și cum i se anunțase deodată sfârșitul lumii.

Nimeni în jur nu îi putu vedea suferința și nu îi putu șterge lacrimile, dar fetița tresări ca și cum un fior rece îi trecu prin corp făcând-o conștientă de o prezență nefirească în aer.

Hih, se întâmplă ceva, își spuse în primul moment, închizând ochișorii pentru a-și ascuți simțurile.

Ar trebui să fac ceva, își spuse deodată alertă de acest sentiment nou.

***

În căsuța Adnanei, de la periferie, din păduricea veșnic verde, lucrurile erau la fel de mohorâte ca în fiecare zi în ultimul timp și micuța vrăjitoare se plimba cu privirea în podea, gândind, încercând să găsească o soluție la o problemă ce o măcina deja de ceva vreme.

Ce mă fac? se întrebă ea, plimbându-se dintr-o parte în cealaltă a camerei, cu o mână prinsă de bărbia ei micuță și albă cu fruntea încruntată.

Ce e de făcut în cazul ăsta? Va trebui să mă hotărăsc. În plus, Crăciunul nu poate veni fără stăpânul meu. Ok, am patru zile să îl eliberez și încă una să mă pregătesc pentru întrunire.

Oh, asta înseamnă că va trebui să găsesc cele de trebuință, și va trebui să mă grăbesc un pic. Sunt sigură că stăpânul Santhan ElDarth așteaptă să fie eliberat.

– Ok, nu e cazul să mă panichez, am timp suficient.

Timp suficient am, e adevărat, își spuse ea, dar mai e și cealaltă problemă. Oh, am nevoie de ajutor. Dar cine e să mă ajute pe mine? Că sunt singură.

Nu poate să mă prindă ziua cea mare în felul acesta, se frământă ea încercând să se gândească.

Va trebui totuși să găsesc ce îmi trebuie pentru întâlnire, își zise și o porni pe hol către scara ce ducea la etaj și apoi în pod.

Dar lasă că am rochia perfectă. Surorile mele vor râde încă o dată de mine, la fel ca în urmă cu… la fel ca atunci, dacă nu o voi purta de data aceasta, da.

Dar nu, nu voi lăsa să se întâmple asta. Voi purta cea mai frumoasă rochie creată vreodată.

Micuța vrăjitoare intră în încăperea din podul întunecat și plin de plase de păianjeni, și dând de două ori din baghețica ei cioplită din cornul lui Pegasus, regele cailor și al unicornilor, lumina străluci pentru un moment, dar se stinse imediat.

Hm, ce se întâmplă? se întrebă ea și mișcă baghetuța din nou. De data asta însă nu se întâmplă nimic, și ea rămase în întuneric.

– Ceva ciudat se întâmplă aici, șopti și scutură baghetuța iarăși și iarăși, de câteva ori, fără folos însă.

Va trebui să fac ceva. Bagheta asta nu mă mai ascultă deloc.

Asta e din cauză că stăpânul meu este înlănțuit. își zise, strângând din pumni și din dinți, totodată.

„Oh, dar vei fi liber curând, stăpâne, Santhan ElDarth și puterea ta se va arăta din nou în valea aceasta. Moș Crăciun va trebui să îl dezlege, că altfel…

Băgă mâna în mânecă și scoase un ceas auriu. Busola timpului e în mâinile mele acum, și pe mare învolburată voi naviga în miezul întunericului lui Moș Crăciun, de unde îl voi smulge pe stăpânul meu.

Timpul nu e trecut niciodată, acum că acest ceas de aur îmi aparține.

Stăpânul are dreptate, este un instrument foarte util. Adnana se mai uită un moment la el și îl băgă la loc în mânecă.

Vrăjitoarea ieși însă din cameră și coborî treptele în grabă ca și cum ceva o chema și ea trebuia să dea ascultare.

Adnana deschise ușa la intrare și ieși din casă. Ridică mâinile spre cer apoi se plecă până la pământ.

Te invoc mărite Santhan

Pe tine creatorul pământului

Pe tine, stăpânitorul 

Eu sunt Adnana, Profeta de Ambra

Eu sunt vocea care strigă

Sunt cea care îți cunoaște secretele

Și sărbătorile tale toate

Auzi-mi acum strigătul, mărite Santhan ElDarth

Auzi-mă și ascultă-mi inima și urletul ei

Sunt aici pentru tine

Și voia ta îmi e întotdeauna poruncă

strigă vrăjitoarea dar glasul i se opri 

Adnana căută în stânga și în dreapta, dorind să audă mai bine.

Ce se întâmplă, ce se aude? se întrebă ea.

Adnana ridică ochii spre cer și un nor se întindea de-a lungul văzduhului, la orizont și se îndrepta cu repeziciune și uruit spre ea.

Hih, acela e un nor de năpastă! gândi și intră în casă.

Aș face bine să îmi văd de treabă înăuntru, nu e momentul pentru invocarea duhurilor.

Adnana urcă încă o dată pe scară, până în pod. Împinse în ușă, și privi în dreapta.

Puse bagheta pe măsuța de lângă ușă și intră, pășind pe umbra ce se întindea până în mijlocul încăperii.

Dar acum sunt ocupată. Voi purta cea mai frumoasă rochie. își zise ea, rotindu-se pe un picior, încercând să își amintească sau să găsească privind locul în care se afla.

Fractus Astris, sper să nu mă respingi din nou. Oi fi tu ruptă din stele, dar nu vreau să te rup și eu. gândi ea.

Unde îmi ești, se întrebă micuța vrăjitoare, mutând privirea în bezna ce-i stătea împotrivă dincolo de mijlocul încăperii.

Dar ochii îi erau obișnuiți cu întunericul și putu să distingă ceva, o formă cunoscută undeva în stânga.

Adnana merse către cufărul mare, din colțul cel mai întunecat al podului, și împinse capacul în sus, deschizându-l ușor, rezemându-l  apoi cu atenție de peretele negru, ca și când n-ar fi vrut să facă vreun zgomot care să disturbe duhurile ce sălășuiau încă în locașul acela.

– Oho, aici îmi ești! exclamă ea și aplecându-se își prinse degetele de rochia albă ce strălucea, în lumina pietrelor scânteietoare ce o brăzdau pe piept, pe brațe și pe poale, în cutia mare, de lemn, ca o podoabă fără de preț în lumina soarelui. De data asta întreaga încăpere se umplu de lumină și ea putu să vadă.

Așa, ia să vedem. Ce avem noi de făcut aici?

Adnana ridică rochia, dar aceasta îi alunecă la loc în cutie, printre degete, și POC, capacul se închise, lăsând-o pe Adnana din nou în întuneric. Oh nu, tot mă respinge. Asta nu e bine, asta nu e bine deloc. Am să o mai las atunci, poate o să mă lase data viitoare.

Lucrurile trebuie să se schimbe și rochia asta încăpățânată să mă asculte. Nu îmi vine să cred ce mi-a făcut nașa mea. Să îmi dea o rochie cu temperament. Cine ar vrea așa ceva, oricât de frumoasă ar fi?

În cazul ăsta am să încep cu stăpânul meu, el trebuie să aibă prioritate, și în plus o… zise dar nu continuă. Adnana coborî din pod în grabă pe scara în spirală. Deschise ușa de la intrare și ieși din casă.

O umbră se îndrepta, înaintând tot mai repede pe cer, spre ea.

O să mă duc de una singură la Moș Crăciun și o să îi cer să îl elibereze pe stăpânul meu. Nu poate fi atât de dificil. Moș Crăciun e vesel și durduliu cum e, mă îndoiesc că o să poată să alerge după mine. Și chiar de o să o facă, ultima oară nu prea a reușit să mă prindă. Anii îl ajung chiar și pe el, timpul nu cruță pe nimeni.

Da, asta am să fac. Dar nu acum, oh nu acum, nu.

Întâi va trebui să îmi fac un plan. Un plan, mda…

Cum să devii propriul tău editor

By




 

Cum să fii propriul tău editor și ce anume trebuie să faci în calitate de autor profesionist

 

Există o pecete aplicată majorității scriitorilor care apelează la editori sau profesioniști în literatură pentru asistență în munca lor. Unii oameni văd ideea ca scriitorii să solicite ajutor în editarea lucrărilor lor ca fiind un avantaj nedrept, o formă de înșelăciune literară. Se presupune că scriitorii trebuie să fie capabili să își evalueze în mod obiectiv propriile lucrări și să le elimine toate greșelile și inadvertențele singuri.  [Citeşte mai departe…] despreCum să devii propriul tău editor

Scurtă recenzie a romanului Sofia

By

Ok, a venit și ziua cea mare, sau mai bine zis urmează. Pot spune că această carte mă bucură mai mult ca oricare alta înainte, dar până la urmă, cu toții ne bucurăm mai repede de un nou-născut decât de cei mici de pe lângă noi.

Ar fi trebuit să las pe altcineva să scrie această recenzie, dar cum nu am avut beta-readeri, mă încumet să o fac eu.

După părerea mea, cel mai bine e să o iau cu începutul.

Pentru cine este această carte?

Oh da, în primul rând, nu este o carte pentru oricine, nu o poți ignora odată ce ai citit-o, și dacă o vei fi înțeles până la capăt, te va bântui.

E scrisă în stil James Joyce, lucru care o poate dărâma cu ușurință în preferințele multora.

În realitate este o carte pentru cititorul activ, ce nu vrea să stea să primească informații, ci își pune tot timpul întrebarea „De ce?”. Nu este o lectură pentru o zi călduroasă, asta numai în cazul în care nu vrei să te aprinzi și să arzi ca o torță, și nu este una confortabilă.

Sofia – Datoria sacrificiului

Sofia – Datoria sacrificiului

O călugăriță este chemată să apere biserica, dar captivă trupului său carnal, este pe cale să-și piardă inocența, pășind într-o lume mistică în cadrul propriei confesiuni unde rugăciunea se împletește cu plăcerea și devoțiunea cu poftele trupești.

Cui nu i-ar plăcea o astfel de poveste?

Romanul care pune bazele seriei Fecioarele, sare în ochi ca un reproș adus bisericii ortodoxe în general și bisericii mai mari, care este lumea în ansamblu, în special. 

Cartea pune cititorul în dificultatea de a-și cenzura propriile simțăminte privitoare la Dumnezeu și îl face să chestioneze intervenția acestuia în cele pământești.

Povestea începe cu Sofia, care a primit sarcina să găsească o soluție pentru apărarea preotului Simion, care este acuzat de relații nelegitime.

În încercarea de a afla amănunte cu privire la ce s-a ntâmplat între preotul paroh și Dora, Sofia începe să își pună întrebări ce trezesc în ea dorințe pe care aceasta credea că le are sub control.

Atracția sa pentru celălalt preot, Petruț, dezvoltă în ea nevoi și simțăminte care o fac să își pună sub semnul întrebării propria vocație.

„Oare nu știu că păcatul unui preot cântărește de două ori mai greu?” se întreabă ea, dar nu poate să răspundă conștiinței ei cu răspunsul categoric izvorât din scripturi.

Sofia, biserica și mănăstirea Sfânta Mirenia se află în centrul unui microcosmos unde slujitorii Lui Dumnezeu construiesc punți către cer prin intermediul celor mai simple instrumente avute la îndemână. Sexualitatea a fost întotdeauna calea cea mai directă către nemurire, iar în cadrul bisericii sacrificiile din iubire au reprezentat punctul culminant în iertarea omului păcătos și solicitarea ajutorului divin.

Astfel, principalele teme abordate în romanul de față sunt:

Sacrificiul personal

Acesta reprezintă una din cele mai importante teme în poveste pentru că este inevitabil și fiecare dintre noi trebuie să îl facem, asemeni Sofiei, într-un fel sau altul.

Libertatea sexuală

Fără a fi moralizatoare, tema aceasta este abordată ca un răspuns al dorințelor omenești la nevoia ca omul să se simtă stăpân pe propria soartă. Libertatea sexuală abordată ca revoltă împotriva cerului.

Sacrificiul pentru divinitate

Cerul cere sacrificarea celui mai de preț lucru pe care omul îl are, și anume puritatea sa. Fie că o dăruim cerului, fie că o sacrificăm propriului ego, sacrificiul acesta are întotdeauna loc. Și nu este nimic mai pur pe pământ ca inocența unei fecioare.

Iubirea de Dumnezeu

Monahismul este în realitate expresia cea mai pură de iubire față de Dumnezeu, iar călugărița Sofia întruchipează în mod culminant această temă.

Cerul cere un sacrificiu și este de datoria omului să îl facă. Legătura cu Dumnezeu trebuie menținută asemeni unei candele în întuneric, iar uleiul din aceasta este sângele.

Pentru a afla despre ce sacrificiu este vorba și cine îl va face, cum se va desfășura el și ce consecințe va avea asupra protagoniștilor, vă invit să achiziționați acum cartea Sofia, cât timp mai este la reducere. De pe data de 11.10.2022 prețul va crește, și e posibil să fie dublu.

Cui îi recomand această carte?

O recomand în general celor educați, citiți, capabili să înțeleagă simbolistica din spatele cuvintelor și a descrierilor, celor cu mintea deschisă, o recomand tuturor acelora ce s-au săturat să vadă lumea și să trăiască prin ochii altora, celor capabili să gândească și să înțeleagă lucrurile cu propria lor minte. O recomand acelora ce nu se tem să vadă lucrurile cum sunt în realitate și nu își pun un văl peste ochi când ceva nu se potrivește viziunii lor asupra lumii.

Această scurtă recenzie nu este nicicum un ghid în ceea ce privește romanul Sofia. Cartea trebuie citită și înțeleasă prin ea însăși.

În continuare, vă dăruiesc primul capitol din carte.
Lectură plăcută!

Sofia – Capitolul 1

Cu o clipă înainte să iasă, inima începu să îi bată cu putere. Degetele i se încleștară pe clanța ușii și trupul începu să îi vibreze. Relațiile sexuale nu prea se încadrau în descrierea slujbei sale, deși având în vedere faptul că era de parte feminină, o astfel de activitate ar fi intrat oarecum într-un curriculum vitae personal. 

Era un obicei omenesc. Te naști, faci copii și mori. Datoria fiecărui om. Sau mai bine zis a oricărei femei.

Alta era calea sa. Și după cum spuneam, relațiile sau chestiunile de natură sexuală nu prea aveau legătură cu ea. Și totuși într-o luptă nedreaptă ar fi sărit oricând în apărarea binelui indiferent dacă era sau nu treaba ei. Era doar în firea sa.  

„A violat!” o acuzație de neîndurat aruncată asupra unui preot din biserica sa.

Știa că nu era adevărat. Nimeni nu o putea convinge de altceva.

„Preotul nostru nu putea face asta!” își spusese. „Voi da o mână de ajutor. Voi șterge această pată care a fost aruncată asupra bisericii noastre.” promisese iar fața lui Manole se luminase.

În sfârșit cineva care să-i apere turma alături de el. Cineva în care încrederea sa să nu fie irosită. Un umăr pe care eforturile sale să se poată sprijini cu încredere.

Dacă ar fi știut ce evenimente avea să dezlănțuie acea zi, probabil că nici nu s-ar mai fi ridicat de pe pat. 

Ar fi stat și ar fi citit. Cu siguranță din profeți, încercând să-și ghicească următoarea zi. Să și-o profețească ea singură. O viziune clară asupra viitorului și asupra a ceea ce avea să se întâmple i-ar fi prins cu siguranță bine.

Dar își luase deja această sarcină. Și acum nu mai avea cum să dea înapoi. 

De ceva vreme regulile interne nu i se mai aplicau ei, iar asta îi permitea o viață ceva mai relaxată sub acoperișul mănăstirii față de constrângerile surorilor sale. Maica stareță o trata cu multă îngăduință și îi dăduse o chilie aproape de a ei.

Acum avea îndoieli și întrebările din sufletul ei îi aduceau regrete pe care ar fi vrut să le evite. Numai de ar fi știut ar fi putut face ceva.

Ba mai mult. Ar fi stat pe genunchi chiar de aceștia i-ar fi fost înecați în bălți de sânge. Sânge propriu.

Chiar dacă Dumnezeu Însuși i-ar fi poruncit. Nu ar fi ieșit din cameră. S-ar fi prosternat dincolo de pământ și iad. Dincolo de tot ceea ce ar fi putut să o răpună.

Dar iat-o acum la episcopie. 

Era atât de inocentă și ziua era frumoasă și la început.

Așa începea spulberarea inocenței de fiecare dată. Încet, cu un pas mic. Tentația te cheamă și te duci.

„Ce poate fi atât de rău?” te întrebi justificat. Și acolo întâlnești necunoscutul. Singurul lucru de care te temi. Un secret frumos. Bine ambalat. Colorat și legat cu fundă. O fundă plăcută, la atingere și la vedere. Colorată și ea. Și nu te mai temi, că e interesant și plăcut la vedere. Vrei mai mult, vrei să guști. Dar făcând asta, știi că o pierzi.

Inocența e doar o stare temporară de fapt. Niciodată nu te poți baza pe ea. Pentru că îți va rupe inima. De fiecare dată. Nefiind niciodată pe deplin satisfăcută. Nesătulă și timidă. Și odată pierdută e pierdută pentru totdeauna.

Nu poate fi luată înapoi nici cu permisiunea Lui Dumnezeu.

Nicicum, în nici un fel. Avea să o piardă și ea? Ai fi zis că e natural doar, cu toții ne descoperim pe noi înșine pe măsură ce timpul trece.

Ușa se deschise și Sofia se opri chiar în pragul acesteia. 

Cum avea să apere un astfel de act?

Fata își lăsă fața în mâini.

Clopotele ca două tălăngi supradimensionate ale bisericuței anunță slujba de dimineață.

Oh Doamne, am întârziat!

Sfinția Sa o să se supere. își spuse, pătrunzând cu privirea în încăpere.

Opri ușa cu mâna și privi mulțimea ce se aduna.

Tot ce știa despre sex era că acesta produce copii, plăcere și probleme. 

Multe probleme. Și că acestea combinate de cele mai multe ori aduc moartea. De cele mai multe ori una morală, dar se întâmpla ca din când în când să se moară din asta. Nu era un act nemaiîntâlnit.

Și era locul ideal. Aici ne naștem a doua oară, dar tot de aici plecăm definitiv. Către locuri mai bune sperăm cei mai mulți dintre noi.

Un loc mic menit să bucure și să îngrozească în același timp. Plin de speranță și de deznădejde.

Iubirea nu e sex! își spunea de fiecare dată. Dar iată că evenimentele îi demonstrau de astă dată contrariul.

„Sexul omoară sufletul, Sofia! Carnea cere carne și dorința sexuală nu discerne între bine și rău. De fiecare dată mai multă și e întotdeauna nesătulă. Și nu e loc pentru o curvă la mine în casă!” Era tatăl ei cel ce o adusese aici. Se bucurase pentru că acasă nu fusese pentru ea niciodată acasă. Și pentru că în felul acesta carnea ei devenise liberă. Liberă să prindă viață.

Dacă e să apăr biserica, va trebui să o fac împotriva omului!

Biserica este mireasa Domnului își spunea. Și asta de asemenea era și ea.

Biserica devenise deodată viața ei. Și nu putea permite ca propria-i viață să fie terfelită într-un astfel de scandal.

Sofia și-a oprit pentru o clipă gândul în minte. 

Cu toții simțim pericolul unor subiecte interzise.

Tabu? Să nu afle lumea?

Ochii ei măturară culoarul lung.  Pumnii i se strânseră și dinții ei scârțâiră ca două pietre de moară.

Cum putea să fie așa?

Era ca un drum direct spre iad.

Un copil nu trebuie să facă sex. Și totuși trebuie să îl salvez pe părinte.

Un preot ar trebui să știe mai bine de atât!

Și totuși, acesta nu știuse sau cel puțin așa arătau lucrurile.

Importanța actului sexual nu primează în cazul ăsta.

Huh, și dacă e adevărat? Sofia duse mâna la gură și îngheță la gândul acesta.

Nu poate fi adevărat. Părintele e bun și nu ar face așa ceva.

Un șuvoi fierbinte trecu prin stomacul ei și chipul i se albi.

Preoții trebuie să fie sfinți. Ei au puterea Domnului alături de ei. Ei nu pot fi păcătoși. gândi strângând cu putere la piept cărticica ce o ghidase în mod straniu către acest loc toată viața ei.

Biserica noastră ne învață asta. Relațiile intime între două persoane trebuie să fie consimțite. Și nu numai atât, ele trebuie să fie binecuvântate de Dumnezeu. 

Dar cum puteau aceste relații să fie din moment ce fetița nu putea consimți în mod legal la asta. Dora era doar un copil. La vârsta ei nu putea ști despre sex mai mult decât îi dezvăluiau păpușile cu care se juca.                                                                                                                                                                                                                                                       

***

Ora 08:55. 

Curse între ceasul de pe peretele secretariatului și ușa de la birou. Ochii ei cutreieraseră deja kilometri în cele câteva zeci de minute în care fusese pusă să aștepte.

„E într-o ședință importantă” i se spusese. 

Recepționerul. Îmbrăcat într-un costum negru și cămașă albă, cravată violet cu un ac auriu, nici nu se uitase la ea când îi răspunsese. Ai fi zis că e om de afaceri, nu alta. 

Picioarele Sofiei nu mai găseau astâmpăr. 

Călugăriță?

După chip nici nu ai fi zis.

Biblia din mâini pe care o ținea cu strășnicie de parcă ar fi fost amenințată de o bandă de huligani gata să i-o răpească, o dădea de gol. 

Același lucru făceau și rasa de pe ea și acoperitoarea capului.

Secretarul sări când telefonul sună. Era afundat cu ochii într-o carte. Trandafirul roz.

O copertă colorată în culoarea aferentă.

Acesta ridică receptorul telefonului după care făcu un semn din mână către Sofia.

– Puteți intra! îi spuse el.

Fata înaintă în biroul episcopului. Mahon masiv. Ca un monument vechi, doar că nou.

Biroul în mijlocul încăperii trona ca Însuși Dumnezeu în încăperea nu foarte mare.

– Bună ziua! îi spuse. Își mușcă buzele deja crăpate și piciorul ei se ridică vizibil în aer în spate. Fata își împreună mâinile. Obrajii i se aprinseră și inima fetei începu să bată cu putere.

Sofia își împinse pieptul înainte. Sub veșmintele ei negre fata simți că se înalță la cer. Ochii Sofiei se deschiseră larg.

Din spatele tronului său, episcopul înghiți privirea fetei.

Acesta duse mâna la gură și își mângâie barba.

– Mda! murmură în pumn.

Prezența la episcopie o făcea de fiecare dată să zâmbească. Persoana  episcopului o liniștea și îi oferea certitudini.

Iată un păstor al bisericii! își spunea.

Cineva care îmi vrea binele necondiționat.

Iată-l pe tatăl meu care mă privește cu bucurie de fiecare dată.

Fata se uită în ochii bărbatului. Trecu ușor cu privirea peste biblia închisă de pe birou. 

Lângă ea o carte de rugăciuni, recunoscu ea, și un lanț de mărgele negre.

Zâmbetul îi pieri și fata se întunecă precum un nor negru.

Ciudat! gândi cu o grimasă pe chip.

Un obiect catolic într-un birou episcopal ortodox?

Ce o însemna asta?

Întrebările erau singura armă împotriva ignoranței.

Rebeliunea era de neacceptat în cadrul vocației ei.

Și totuși, cândva o încercase și pe aceasta.

În jur o canapea neagră. Niște perne aruncate într-un colț pe ea și o biblie, de data asta deschisă lângă acestea. Pe biblie câteva pete de lichid.

Și mai ciudat! își zise.

Ce s-o întâmpla aici? se întrebă ducând o mână la frunte și privind în jur.

Fata se scutură de aceste gânduri și își concentră atenția asupra altor lucruri.

Ce frumos este aici! gândi ea. Același lucru îl spusese când ajunsese pe aceste meleaguri în urmă cu aproape trei ani.

O nouă creație. Totul în Numele Domnului. Domnul să binecuvânteze! își spuse periind cu privirea mătasea țesăturii perdelei, mahonul negru și strălucitor al biroului și pielea delicată a canapelei. 

O rugăciune permanentă în mintea ei, Binecuvântează, oh Tu Dumnezeule Mare!

Și dumnezeu binecuvântase episcopia și pe episcop. Și acesta se bucura de toate.

– Ia loc, Sofia. Mă întorc imediat. îi spuse el.

Prea sfinția sa se săltă un pic pe vârfuri în spatele biroului cu o mână înainte ca și cum tocmai și-ar fi terminat treburile pe tron. Apoi ieși și se strecură pe ușa din lateral.

Acesta reveni după 10 minute.

– Te rog să mă scuzi, soră. Am avut un pic de treabă. zise el, împreunându-și mâinile deasupra cărții de pe biroul său.

Spune-mi despre ce este vorba. Ai găsit o soluție? Cum formulăm comunicatul?

– Da. răspunse ea, așezându-i în față un dosar și câteva file în el.

Putem spune că biserica aceasta nu se pune înaintea dorințelor oamenilor și că până la urmă e decizia fiecăruia cum își trăiește viața. 

Fata se așeză un pic în scaun și deschise dosarul.

Asta ca o idee generală însă lucrurile ar putea fi ușor nuanțate în favoarea bisericii noastre. Tot ce ar mai trebui ar fi niște detalii cu privire la evenimentele presupuse. Amănunte cu privire la acuzația în sine. Pe ce se bazează și care sunt în clar argumentele aduse în sprijinul acesteia. continuă ea, uitându-se în ochii episcopului.

O strategie poate fi formulată simplu și concis. În felul acesta vom evita eventuale bârfe și discuții inutile.

Enoriașii congregației noastre sunt îngrijorați cu privire la părinte.

Aceștia se tem ca acesta să nu plece.

Cei mai mulți sunt de partea părintelui paroh, dar există și unii care văd cu ochi critici situația de fapt și pun sub semnul întrebării însăși drumul biserici noastre. zise ea, scoțând o filă din dosar.

Acesta este comunicatul în varianta brută. Oamenii îl iubesc pe părinte și știu că biserica face ceea ce e bine pentru comunitate.

În cazul admiterii faptelor, putem face apel la nevoia de comuniune care este atât de reală în astfel de timpuri.

Oamenii cu siguranță vor face scut în jurul bisericii și în jurul preotului nostru.

Bărbatul își mângâie barba. Inelul de pe degetul lui îi străluci în ochi fetei și ea strânse din ochi involuntar.

Oare închid ochii înaintea păcatului, înaintea faptelor rele ale unui preot. Ale păcatelor unui slujitor al turmei Domnului? se întrebă, neputând a-și opri un sughiț.

Era de neînțeles cum un astfel de om putea fi acuzat de o faptă atât de gravă, de ceva atât de condamnabil în ochii Domnului și în ochii bisericii de asemenea.

Nu, nu poate fi adevărat. Dumnezeu nu ar permite una ca asta. Preoții bisericii noastre sunt sfinți. gândi ea neluând în calcul faptul că în același timp aceștia sunt oameni și sunt prin urmare o reflexie a mediului în care se învârt și supuși păcatului de asemenea.

Reflectând asupra acestor aspecte însă, în momentele ei de sinceritate deplină, atunci când era la ea în pat, singură, putuse găsi și altfel de argumente în favoarea cauzei sale.

Iubirea e singurul sentiment care ne mână către fapte nobile. Nu putem spune că faptele părintelui sunt neapărat de condamnat. Și nu putem spune că e un lucru rău că părintele s-a culcat cu ea.

Fata știa ce face și a ales cu inima. Ea îl iubește pe părinte și părinții ei nu sunt străini de aceste lucruri.

De aceea, fata, deși mică, a ales în cunoștința părinților ei să se culce cu părintele. zise ea către episcopul care saliva la auzul unor astfel de cuvinte.

Manole simțea că e de datoria lui să aibă grijă de preoți și de toată turma celor sfinți. „Că în biserică toți suntem sfinți!” spunea el. De aceea Sofia devenise o resursă atât de importantă în această chestiune.

Era totuși un învățător de vază și cuvântul lui cântărea greu. Din acest motiv ar fi vrut să evite o implicare directă în subiect. În felul acesta Sofia devenise mai mult decât o minte care să scornească un plan de atac, ea era un general în plină funcție militară în armata lui.

Și până la urmă putem nega tot și spunem că ne îndoim că incidentul a avut loc. Nimeni nu știe cu exactitate dacă părintele paroh a făcut asta. Nici măcar noi.

Deci avem cel puțin aceste două variante. Episcopia nu e vinovată de comportamentul enoriașilor și nici măcar de cel al preoților. Va trebui însă să ia niște decizii în privința lor. zise ea gândind că trebuie să îl salveze cu orice preț pe părinte și biserica de asemenea.

E altceva la care m-am mai gândit. Nu e vorba doar de formularea unui mesaj pentru public. Părintele chiar trebuie salvat de la rușinea aceasta.

Biserica noastră poate marșa pe ideea de modernism subliniind faptul că fata e dezvoltată și precoce pentru vârsta ei.

Bărbatul o privi din spatele biroului său și ridică din sprâncene.

– Câți ani ai, copilă? întrebă el.

– 22. răspunse ea, împreunându-și mâinile în poală.

Acesta strâmbă din nas. În mintea lui lucrurile stăteau un pic diferit și trebuia să calculeze bine variabilele ce puteau să se schimbe.

– Te asigur că problema mă preocupă și pe mine la fel de mult. Ideile tale sunt bune și pot avea o oarecare eficiență. Dar, ascultă-mă cu atenție, Sofia. Cel mai bine e ca de data asta să ne adresăm unui avocat. zise el apucându-se cu mâinile de cap.

Suntem un pic depășiți în acest moment. Avem nevoie de ajutor, biserica are nevoie de ajutor.

Situația ne-a luat prin surprindere și nu sunt multe lucrurile pe care le putem face.

Și nici măcar nu îl acuză părinții fetei, ci un anonim.

Cine, Dumnezeule Mare, cine o fi acela? continuă acesta smucindu-se din scaun.

– Dar este adevărat? întrebă ea.

– Nu știu, nu știu ce să spun. El zice că nu, dar acuzația de la procuratură zice că există dovezi. Fotografii, dacă îți vine să crezi. zise el așezându-se la loc.

Privirea fetei se încruntă și aceasta nu știu ce să facă.

– Fotografii? sări Sofia strângându-și mâinile în pumni. 

Și filmulețe. Filme. Sau cum mama lor s-or numi. continuă episcopul.

De aceea noi suntem de părere că avocații bisericii se pot ocupa mai bine decât noi de aceste lucruri. continuă bărbatul lipindu-și fruntea de biblia din fața sa.

Sofia se ridică în picioare și se întoarse cu spatele.

– Dar e reputația bisericii noastre în joc. zise revenind la locul ei.

O opinie trebuie să ne exprimăm cu privire la subiect. Altfel minciuna sau chiar acest adevăr nenorocit se vor rostogoli și vor crește. Atunci nici chiar avocații nu vor mai putea face nimic, pentru că ne vom fi pierdut încrederea oamenilor. zise ea.

Sofia făcu o pauză cu degetele strânse de bărbie.

Dar nici nu îl putem abandona pe preotul nostru paroh. zise, rozându-și unghiile.

Buzele fetei se curbară și ea împinse pieptul înainte. 

Sunt sigură că dacă aș putea vorbi cu preotul paroh personal despre asta, aș putea veni cu idei mai bune și cu soluții mai concrete. 

Simion? Acesta e numele lui, da?

Da, Simion îmi poate da mai multe detalii despre ce acuzații ar putea să i se aducă. Sunt sigură că am putea găsi soluții de ieșire din încurcătura asta.

Manole o privi atent cu mâna la barbă.

Mintea fetei i se păru iscoditoare. O inteligență destul de rară printre femei. gândise el.

– Ești bună, soră ești foarte inteligentă și cred că ai o minte brici.

M-am gândit mult la nădejdea ta și cred că se cuvine să te pun într-o poziție în care să fii folosită mai bine. Meriți mai mult, Sofia, decât simpla funcție de purtător de cuvânt al meu

– Dar… interveni ea.

– Nu, chiar meriți mai mult. Eu nu prea am a-ți da lucruri de făcut.

Dar, Petruț te-ar putea folosi mai bine. De aceea ne-am gândit că ai putea să-i devii țârcovnic.

Chipul fetei se aprinse cu totul.

– Oh Sfinția ta, sunt onorată, dar se cuvine? întrebă speriată, dar și foarte fericită.

Era o mare onoare ce i se făcea, dacă era adevărat…

Acesta se ridică și se apropie de ea ocolind biroul.

Sunt în slujbă doar de puțin timp. Continuă ea plecându-și capul și aprinzându-și încă și mai mult obrăjorii albi și catifelați, străluci la fața sub privirea încântată a lui Manole.

– Da fata mea, e o mare onoare ca o călugăriță atât de tânără să fie întrebuințată în astfel de sarcini, dar tu ești specială. Tu ești atât de specială, Sofia. șopti episcopul, cu gura la urechea fetei.

Era pentru prima dată când era atât aproape de el și pulsul Sofiei acceleră. 

E ceva special, nu chiar neobișnuit. continuă el, inhalând parfumul aprins de pe gâtul ei. 

De fapt, într-o bună zi ne vom putea bucura mult mai mult de asta, împreună, copila mea. zise bărbatul trecându-și un deget printre buzele ei, înmuindu-l un pic în saliva din gura fetei.

Ai vrea asta, Sofia? întrebă el încă aproape de urechea acesteia.

Obrajii Sofiei se aprinseră ca în flăcări și fata îi atinse ușor cu degetele. Sofia se uită în spate spre episcop, zâmbi și lăsă capul în jos.

– Trebuie să plec, Prea Sfinția Voastră. Se cade să merg să mă rog. zise și se ridică.

Vă mulțumesc pentru noua slujbă în care mă puneți. Voi fi întotdeauna bucuroasă să servesc biserica celor sfinți. zise ea îndreptându-se spre ușă.

Fata nu întoarse capul să îl mai privească încă o dată pe episcop. Dar încercă să și-l imagineze. Acesta era așezat în scaunul lui. Îndesat în tronul lui păstorea biserica potrivit înțelepciunii și rostului bisericii Domnului.

Cartea este disponibilă cu Precomandă în magazinul Google Play și va putea fi citită începând cu data de 10.10.2022.

Sofia

By

O fată decide să își dedice viața Lui Dumnezeu fără să bănuiască unde o va duce această hotărâre a ei.

Într-o zi, cineva face o acuzație în biserica din care face parte și ea, și credința ei e pusă la încercare.

Un preot este acuzat de viol iar ea primește misiunea de a apăra biserica. Sofia este însă cu har și visuri o năpădesc. Dorințe carnale și contradicții iau naștere în sufletul ei și când ea află că Dora, o minoră va fi sacrificată într-un ritual sexual, sufletul ei se tulbură și mai mult.


Astfel, fata se va confrunta cu Dumnezeu și cu omul în același timp, cu propriile dorințe și cu datoria ei față de divinitate.
Romanul Sofia, constituie începutul seriei Fecioarele.

Macrina – Oameni și Demoni

By

După Khthelyon – Oameni și Demoni și Magie – Oameni și Demoni, Macrina – Oameni și Demoni duce povestea regatului vampirilor mai departe, prezentândune-o pe Prima Bijuterie a Casei de Dar, Macrina, Contesa de Akhtylon, cea dintâi dintre surorile ei.
După zece mii de ani de la sacrificiul și dispariția ei de pe altarul Slujitorului Monoch, aceasta reapare în cel mai bizar moment, în preajma primei zile de Bechtehron după mai bine de cinci sute de ani, iar ritualul ei trebuie dus până la capăt.

Macrina este sfâșiată între iubirea și datoria față de cel pe care îl iubește și iubirea pentru propria ei soră. Ritualul sângelui îi cere sacrificiul iar acesta va cere viața Clarei.

Clara este chinuită de vise din care se trezește cu lacrimi de sânge de fiecare dată, vise în care sora ei, Macrina este sacrificată într-un ritual necurat și își propune salvarea acesteia.

Călugărul Alb are însă propriile lui planuri în ceea ce o privește pe prima Bijuterie a Casei de Dar iar regina JahElla nu va permite compromiterea coroanei regatului Khthelyon care trebuie apărat de complotul uneltit de Zenu.

Vrăjitorul are propriile lui planuri însă iar acestea includ readucerea la starea inițială a regatului vampirilor.

Volumul trei din seria Oameni și Demoni vă va scufunda în lumea poveștii regatului vampirilor și vă va ține pe marginea scaunului până la final.