Povestea Sunandrei spusă într-un poem epic, împărțit în 40 de poeme.
Poem 2

Poetul își ridică privirea, privind eternitatea
Ce e iubirea-n amintire și unde e dreptatea?
Căci pe când bob de nisip, lumea nu exista
El se afla acolo, privind-o cu dorință
O văzuse, pură, în simplă goliciunea sa
O putuse atinge, la fel de pur, prin credință

O privea în ochi și pana îi tremura în mână, de durere
Ar fi dorit cât o iubea să-i spună, ca o mângâiere
Dar nu a-îndrăznit și a știut-o bine, de la început
Ea trebuia să crească, el trebuia să scadă, că doar așa
A încercat, a bănuit durerea ce-avea să vină, dar a vrut
Să-i demonstreze ce înseamnă și cum că o iubea

Lumea să cadă și stânci să o cutremure din temelii
Timpuri să treacă și răstignit să fiu, eu îți promit, vei știi
Te voi scrie în mii de stânci și numele-ți va fi slăvit
Toți se vor uita la tine, frumoaso, și te vor numi fericită
Pentru iubirea ta, iubit-o, pe mine, deja m-am jertfit
Și o voi face la nesfârșit, pentru tine, pe veci, într-o clipită

Căci te-am văzut și ești frumoasă, iar portul tău, e minunat
Fecioară ești în Domnul, cerul te laudă, neîncetat
Ești o cunună pe capul unui rege, și nimeni să te nege nu are
Te voi iubi în Domnul și voi zidi pe munți cerului altare
Ești o nestemată la gâtul reginei din Seba, frumusețea ta e salbă de aur
Te voi iubi în veci și voi lupta până la capăt, cu marele balaur

Căci Domnul însuși a sădit în tine credința
Iar frumusețea ta din cer e mărturie vie
Nevinovată de păcat, tu cureți conștiința
Și înveți să iubească pe cel ce a iubi nu știe

Astfel Dumnezeu din ceruri, te adapă cu iubire
Te privește cu blândețe, pe altarul Său te așază
În jur aprinde lumină vie și-ți dă în dar nemurire
Și de-acum, în veci, de-a pururi cerul său te venerează

Și trubaduri și cântăreți te vor pune în cântece de drag și dor
Și vor cânta iubirea ce ți-o poartă, din popor în popor
Îndrăgostind și lăudând iubirea, spunând în veci povestea ta
Învățând să iubească, și de durere sperând să se poată salva
Poveste ce le va da speranță, să crească, să fie fericiți
Sperând cu toți și ei, de Cel PreaÎnalt să fie iubiți

De-aceea numele tău va însemna pe tot pământul, iubire
Și toți te vor cunoaște pe deplin și vor afla a ta menire
Nimic nu va fi făcut fără tine, și fără tine nimic nu va dăinui
Și când timpul va veni, vei fi mântuitoare și tot ce e rău se va nărui
Monumente vor fi închinate ție, frumusețea ta va fi ca un soare
Lumea întreagă se va uita la tine și te va vedea biruitoare

Căci tu ești tot ce există și tot ce poate fi
Și cel mic, și cel în fașă, dar și bătrân te vor iubi
Timpul din timp își va face drum și cu greu va trece
Când lumea va fi uitat de tine și omul fi-va tot mai rece
Și pe când omul va crește și va deveni tot mai rău
Se va scula dar unul și va preamări numele tău

Speranța va veni atunci din nou pe pământ
Și viața va fi iar în puterea celui sfânt
Și el cu moartea pe moarte va călca
Căci din mormântul cel veșnic, El o va scula
Și tot ce e făptură cu viață va preamări numele Lui
Și toți o vor numi pură, fecioară preacurată și fiica Domnului

Căci ea este cea despre care prin Sfânt Cuvânt, profețesc
Ea e fecioara despre care, cu putere și cu îndrăzneală, îți vorbesc
Ea e cea ce naște cu durere mântuirea
Este cea pregătită de la început, s-aducă nemurirea

Și Iat-o cum se naște în fiecare fecioară, gata să se jertfească
Să își dea viața să aducă-n lume, binele ce a fost furat
Să smulgă din inimi ura cea lumească
Să ia de pe om, povara cea de nepurtat
Poemul 2 din Sunandra – Al Konda 14.02.2024

 

Poem 3

Poetul a murit și s-a născut de mii de ori de atunci
Și pana sa a scris de-atuncea, mii de pagini, cerneală
Iubirea sa pentru ea, a născut în lume mii de prunci
Și niciodată el nu a găsit în ea greșeală

Căci în iubire nu e în niciun fel cusur
Este perfectă și oricât o să te străduiești
Tot ce naște ea, ți-o spun, e aur pur
Și nicăieri alta asemeni ei nu o să găsești

Este atât de simplă, c-atunci când copilul o vede
Începe și râde, cu inimă voioasă o crede o joacă
Pentru că el învață să iubească și din inimă o crede
Modelul lui în viață și-adoră în ea să se complacă

El o numește regină și îi dă nume sfânt, mamă
Fără să știe de ce, iubirea lui pentru ea crește cu fiecare zi
Peste regatul său o declară stăpână și doamnă
Fără măcar să bănuiască, că într-o bună zi va știi

Că într-o zi o v-a-ntâlni pe ea și se va îndrăgosti
O copie a celei care cu greu l-a crescut din iubire
Și iată acum cum iubirea sa se va înnoi
Cum ceva în suflet îi e drag, e cunoscut, o amintire

O amintire ce îl împinge să trăiască
Ce-l face să ridice ochii la cer și inima la Dumnezeu
Să continue viața, din ea mereu să crească
Să privească înainte tot mereu

Să fie bun și să rodească
Și rodul său să fie plăcut Celui Sfânt
Să umple pământul și binele mereu să-l gândească
Să fie o binecuvântare pentru cer și pământ

Să își ducă până la capăt menirea sa de la început
Să dea cu drag darul său și din el să nască dar
Să crească din iubirea ce a cunoscut
Să o dăruiască la fel, cum a și primit, măcar

Poem 8

Mă zbat în acest gând de nopți o mie
Și-ncerc să dau un sens acestui vis
Cum se face că viața mea, ți-o dau ție
Cum de mi-e cald, când în jur a nins

O șoaptă în întunericul nopții
Un picur de miere pe-ale tale buze
O șampanie să îmi schimbe sorții
Și-ncep deja sa am idei confuze

Un te iubesc urmat de Je t’adore
Un sărut suav, pe sânii tăi cobor
O floare, o roză-ntre degete strecor și..
Îți șoptesc, încet, Je t’adore

Îmi iau o clipă să îți privesc nurii
Amețit un pic de lumina lunii
Simt cum te zbați între mine și cer
Între coapsele tale sunt ca un stingher

Devin nebun, de necontrolat
Parfum străpungător, dorința-i un stigmat
Un smucet și-ncep să mă-nfrupt
Un strop de șampanie si un dulce sărut

Urc fulgerător pe trupul tău fierbint
Sorbind în treacăt picături de Absinth
Lamartine și Hugo mă însoțesc și ei
Oh, sunt ușor confuz dar sunt intre zei

Pielea-ți catifelată mi-arată plăcere
Iar limba mea-nsetată îți dă mângâiere
Picături de sudoare, ambrozie pură
Nectar de la zei, divina băutură

Oh, văd cum tremuri
Nu te poți abține
Mi-arăți că mă vrei
Și te-împingi spre mine

Mă cuprinzi forțat între coapsele tale
Iar eu încep cu limba să fac rotocoale
Abdomenul tău palpită iar tu gemi sacadat
Lasi pudibonderia, că nu-i un päcat

Mâinile tale m-apasă pe cap și mă-nping în jos
Acum mã delectează nectarul savuros
Cobor încet, presând-mi limba udă
Și-ți simt dulceața, pentru o secundă

De pielea ta încinsă cu parfum de migdale
Domniță ești atât de frumoasă și gustul dumitale
E divin ca plăcerea cea ruptă din rai
Sărut și ling și sorb, te-împing pe loc să stai
Aș vrea să îți simți gustul, dar mă delectez doar eu
Dulceața aceasta, m-asemuie unui zeu

Este acum când aud cum icnești,
Ai vrea să spui ceva, dar nu poți să vorbești
Întind mâinile în sus pe trupul tău, dar te zvârcolești
Vibrezi, te zbați și apoi te oprești

Ești atât de frumoasă, iubito, izvor de nesecat nectar
Fierbințeala ta mă trage în sus pe tine și te strâng în brațe
Ești un regat fără de margini și fără de hotar
Ești speranța care îmi dă speranțe