Mă uit în ochii lui ca de cărbune
Să văd în infinit un strop de poveste
O sclipire de soare, un suflet fără nume
Și știu că prinde viață atunci când nu mai este
C-atunci speranța din el ne dă nouă speranță
Când a trecut și ne e greu, gândim la el zâmbind
„Așa este, va fi bine cu siguranță!”
Din prea multă iubire, ne dă viață, murind
Că ochii lui adânci și reci, ca un abis întunecat
Cu nasul de morcov, cu două mături-mâini
Privind la noi, cu ochii goi, tot timpul încurcat
Dorind să nu îi fim străini